Perioada interbelică a dezvoltării Bucureștiului se caracterizează printr-un optimism incredibil, care a atins fiecare aspect și domeniu de activitate. Nici dezvoltarea industrială nu a fost scutită de acest avânt. Mai multe detalii pe bucharest1.one.
Trei etape ale industrializării orașului
Industrializarea s-a extins cu pași mari în oraș. Acest proces poate fi structurat în trei etape: în prima etapă, de la sfârșitul războiului până la începutul crizei, au fost create sau extinse multe întreprinderi. În a doua etapă, odată cu Marea Criză până în 1933, dezvoltarea industrială a orașului a stagnat relativ. În a treia etapă, care începe în 1933 și se încheie odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, ritmul industrializării a accelerat, influențat de înarmare, politica de echipare și o lege din 1 august 1936, care încuraja producția de bunuri ce nu se produceau anterior în România. Numărul întreprinderilor apărute în București în această perioadă interbelică a ajuns la sute. În industria grea, cele mai importante au fost uzinele Malaxa, care au început cu reparații de locomotive, iar mai târziu au produs propriile locomotive, unele dintre cele mai puternice din Europa.
Pe lângă uzinele «Malaxa», au fost înființate și fabrici de țevi fără sudură, care au beneficiat de sprijin de stat prin credite și comenzi. În București a fost fondată compania de produse laminate «Laromet». «Ford-România», cu sediul în Floreasca, construia și repara automobile «Ford» pentru piața românească. În industria textilă, în 1923 au fost înființate fabrici de fire de mătase, inclusiv războaiele de țesut «Jacquard» și «Adesgo». Fabrici moderne de țesut și filare au apărut și în alte părți ale orașului, bazate exclusiv pe capital englez.
Alte domenii ale industrializării
Pe lângă aceste întreprinderi, se regăsesc și birourile poștale «Postăvăria Română» pe Pantelimon Road și altele. În acea perioadă, industria textilă oferea cele mai multe locuri de muncă. La 1 ianuarie 1938, aceasta angaja 17.911 lucrători, comparativ cu 7.424 în metalurgie sau 5.659 în industria chimică.
Industria electrotehnică a cunoscut o dezvoltare deosebită. Becurile electrice erau produse de «Lumen» și «Tungsram», telefoanele și aparatele electrice de «Standard Electrica Română» și «Elnor», iar mașinile de călcat electrice de «Industria Electrică Română». O nouă industrie apărută în perioada interbelică este cea aeronautică, două companii din București – «SET» și «ICAR» – desfășurând activități de succes în acest domeniu.
În sectorul comerțului, industria alimentară era cea mai bine reprezentată. În Bucureștiul interbelic existau 15 categorii de baruri și magazine. Alimentarele erau răspândite în tot orașul. Magazine precum «Dragomir Niculescu» pe Calea Victoriei sau «Dinischitu» pe Strada Decebal erau printre cele mai cunoscute.
De asemenea, existau magazine specializate în vânzarea unui singur tip de produs, precum cele «Rochus», unde se vindeau produse din carne, sau magazinele «Zamfirescu» și «Anghelescu», renumite pentru prăjiturile lor.
Principalul factor care a favorizat acest proces de industrializare a fost statutul de capitală a Principatelor Unite, obținut de București în 1859. Primul impact al acestui statut s-a concretizat prin creșterea numărului funcționarilor publici, care în 1911 reprezentau 35% din populația orașului. Dezvoltarea statului român a dus la o creștere semnificativă a birocrației, proces care s-a intensificat și mai mult după 1918.
Armata în procesul de industrializare
În 1930, 15% din toți funcționarii publici și ofițerii României locuiau în București. Existența familiilor numeroase cu venituri stabile a transformat capitala într-un oraș al consumului mai degrabă decât al producției. Bucureștiul era o piață de desfacere excelentă pentru produsele de consum și textile.
Armata a jucat un rol important în dezvoltarea orașului. Până în 1950, aproape întreaga zonă de vest era utilizată de armată. Unele dintre primele fabrici din București au fost înființate cu ajutorul investițiilor militare: arsenalul militar de pe Dealul Spirei, fabrica militară etc. Un moment important în dezvoltarea industriei bucureștene a fost perioada 1890–1910, când a fost adoptată o politică economică legislativă care stimula producția locală, afectând importurile.
Căile Ferate Române au jucat un rol important în procesul de industrializare. Influența lor s-a resimțit la trei niveluri. În primul rând, CFR avea contracte cu uzinele din București (Malaxa, Lemaître, Vulcan) pentru extinderea infrastructurii. În al doilea rând, CFR a influențat planificarea urbană a orașului, fiind cel mai mare proprietar de terenuri din București la începutul secolului XX, prin construirea cartierului Giulești. În al treilea rând, CFR a stimulat dezvoltarea economică a orașului, permițând transportul ieftin al mărfurilor.
Agregația urbană la nivelul Bucureștiului a necesitat mijloace de transport pentru a conecta zonele rezidențiale cu locurile de muncă și fabricile. Compania de transport public din București era cel mai mare angajator din oraș și al doilea angajator din România. Mult timp, transportul public bucureștean a fost dominat de tramvaie. Din 1906, tramvaiele trase de cai au fost înlocuite cu tramvaie electrice. Această operațiune s-a încheiat la sfârșitul anilor 1920.
Autobuze și tramvaie
Începând cu anii 1920 au fost introduse autobuze. Astfel, în 1938, existau 689 de tramvaie și 589 de autobuze.
Distribuția geografică a activității industriale în București la începutul secolului XX prezenta două aspecte diametral opuse. Pe de o parte, se remarca încercarea de a concentra mai multe întreprinderi pe un spațiu limitat, iar pe de altă parte, activitatea era dispersată în ateliere și mici fabrici pe o suprafață extinsă. În acea perioadă, existau nouă zone industriale distincte în București.
Până în 1850 era imposibil de definit o industrie în București. După 1880 au început să apară și să se stabilească noi întreprinderi, cu câteva excepții anterioare. Acestea includ moara Asan, construită în 1853, fabrica metalurgică Lemaitre, fondată în 1864, fabrica de ceramică a lui Max Tonolla și fabrica de bazalt și ceramică Rezoare, din 1865.
Evoluția procesului de industrializare a orașului București arată că, în 1921, existau 146 de fabrici mari în oraș, iar în 1922 numărul acestora a crescut la 332. Industria din București era, de obicei, grupată de-a lungul liniilor vechilor forturi militare construite între 1870–1880. Rețeaua de forturi era alcătuită din 18 buncăre și baterii de tunuri, construite după planurile arhitectului militar belgian și conectate prin drumuri și căi ferate ce însumau aproximativ 70 de kilometri.
În perioada 1935–1939, comerțul bucureștean a atins apogeul. Afluxul de mărfuri și cumpărători era atât de mare încât circulația vehiculelor a fost interzisă pe anumite secțiuni între Smârdan și Piața Sfântul Gheorghe. Nu doar centrul orașului era plin de magazine, ci și periferia, cu puncte de vânzare necesare locuitorilor. Cel mai mare magazin universal din București era «Galeries Lafayette» de pe Calea Victoriei, ocupând clădirea fostei companii «Socec». Acesta păstra, de asemenea, un departament de cărți și articole de papetărie în mijlocul magazinului. Au apărut, de asemenea, magazine de articole ieftine, precum magazinele «Sora», unul pe Calea Victoriei și altul pe Calea Griviței, în fața Gării de Nord.