Marcel Iancu este unul dintre fondatorii dadaismului. Dadaismul este o mișcare artistică de la începutul secolului XX, caracterizată prin respingerea logicii și renunțarea la normele estetice. Marcel Iancu a fost un artist și arhitect îndrăzneț și remarcabil al timpului său. La început, clădirile sale au fost întâmpinate cu rezerve de bucureșteni, dar arhitectura sa continuă să impresioneze și să stârnească reacții. În acest articol, vă vom povesti despre viața lui și despre cele mai importante lucrări ale sale. Mai multe pe bucharest1.one.
Povestea de viață
Marcel Iancu s-a născut pe 24 mai 1895 în București, provenind dintr-o familie evreiască înstărită. Încă din copilărie, Iancu a avut o pasiune pentru desen. Pe parcursul studiilor liceale, a luat lecții de pictură de la artistul Iosif Iser, care i-a transmis bazele picturii. La vârsta de 17 ani, tânărul Marcel a început să publice revistele literare „Simbol” și „Chemare”, unde și-a expus pentru prima dată lucrările.
În 1915, s-a mutat în Elveția, unde a studiat arhitectura la Școala Politehnică. Acolo s-a alăturat mișcării moderniste care își avea centrul în Cabaretul Voltaire. Printre prietenii săi se numărau Richard Huelsenbeck, Tristan Tzara și Hans Arp, împreună cu care a pus bazele dadaismului, criticând burghezia și arta comercială.
În acest cabaret, artiștii organizau spectacole șocante pentru publicul burghez. Marcel Iancu crea măști pentru spectacole și, uneori, participa pe scenă. Paralel, continua să picteze și să dezvolte arta modernă românească.
În 1921, Iancu a mers la Paris, unde a ținut un discurs despre dadaism. În lipsa unui răspuns din partea publicului, s-a întors în România, unde a continuat să lucreze independent de mișcare.
Activitatea arhitecturală a lui Marcel Iancu în București
În România, Iancu a fondat revista „Contimporanul”, unde publica lucrări de artă și articole critice. Împreună cu fratele său, a deschis un birou de arhitectură care a proiectat multe dintre clădirile remarcabile din București. Stilul său arhitectural principal a fost constructivismul, caracterizat prin simplitate și o decorare minimă. Cu toate acestea, clădirile lui sunt estetice și frumoase prin liniile geometrice armonioase. Arhitectura sa seamănă cu o pictură abstractă.
Iancu a proiectat clădiri situate în nordul și centrul orașului. De exemplu, în 1926, Iancu a construit clădirea Hermann Iancu, în onoarea tatălui său. Din păcate, clădirea se află acum într-o stare foarte degradată.
Prima clădire modernistă a orașului, construită de Iancu între 1927 și 1929, a fost vila Jean Fuchs de pe strada Negustori nr. 27. Aceasta a fost ridicată pentru un comerciant de vinuri și a surprins locuitorii Bucureștiului prin arhitectura modernă și „ciudată”. În loc de ferestre mici, clădirea avea un geam panoramic mare și multe ferestre mici, asemănătoare hublourilor. Garajul amintea de crematoriul orașului. Din păcate, vila Jean Fuchs se află și ea într-o stare precară.
Cel mai renumit și impresionant proiect arhitectural al lui Iancu din București se află la adresa Hristo Botev nr. 34. Clădirea are o formă pentagonală neregulată, cu patru apartamente la primele două etaje și un duplex la ultimele două etaje. Duplexul păstrează elementele originale ale arhitecturii lui Iancu: scările interioare, mobilierul și barul. La intrarea principală se află o lucrare a Militei Petrașcu reprezentând-o pe zeița Diana, dar un gard montat în fața clădirii împiedică vizionarea acestei sculpturi.
Pe strada Caimatei se află clădirea numită în onoarea soției sale, Clara, unde a locuit familia Iancu și unde era sediul biroului de arhitectură al fraților Iancu. Fiecare etaj găzduiește un apartament, iar la parter se află spații de serviciu și garaje.
O altă clădire interesantă proiectată de el este cea a Fridei Cohen, unde se pot observa linii geometrice interesante și scări în formă de triunghi echilateral, toate sugerând creativitatea, îndrăzneala și imaginația bogată a lui Iancu.
Mutarea familiei Iancu
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în contextul politicilor discriminatorii față de evrei, Iancu a decis să se mute cu familia în Palestina, iar ulterior în Israel. Deja era un artist și arhitect consacrat, iar pictura sa îmbina futurismul, cubismul, constructivismul și expresionismul.
În Israel, Iancu a proiectat parcuri și a călătorit frecvent pentru a desena peisajele și oamenii pe care îi întâlnea. În acești ani a renunțat la arta abstractă, concentrându-se pe stilul figurativ. Culoarea lucrărilor sale a devenit mai pozitivă și plină de viață: roșu, portocaliu, galben. A pictat peisaje, locuitorii țării și lupta pentru independență.
De asemenea, Iancu s-a dedicat ceramicii, realizând panouri pentru universități din Israel și pentru un spital din Haifa. Aceste panouri înfățișau scene inspirate de lupta pentru independență.
Surse: viabucuresti.ro, yivoencyclopedia.org, ansazura.com.